Pe buna dreptate, multi considera Marocul drept cea mai frumoasa tara din nordul Africii. In contextul international relativ periculos atunci cand vine vorba de tarile musulmane, Marocul ramane, cel putin deocamdata, o oaza de liniste, care permite turistilor din intreaga lume sa-i viziteze minunile. Care nu sunt putine. De la peisajele spectaculoase – ale desertului sau ale maiestuosilor munti Atlas – la gastronomia speciala, de la imblanzitorii de serpi la bazarurile incarcate de marfuri exotice. O calatorie in Maroc e ca o intrare intr-o lume a tranchilitatii iar satele de pe coasta Mediteranei, oraselele colorate care atarna pe dealuri sau forturile de aparare care pazeau pe vremuri orasele transmit senzatia ca aceasta tara a fost creata ca sa incante. Ne oprim acum doar la cinci locuri pe care e musai sa le vezi atunci cand te afli in Maroc.
MEDINA DIN MARRAKESH
Vibrantul Medina – orasul vechi din Marrakesh, e considerat de catre multi turisti kilometrul zero al acestei tari, locul de la care pleci atunci cand vrei sa intelegi Marocul. Mai exact, lumea face referire la uriasa piata Djemma el-fna, acolo unde, pe timpul zilei si la ceas de seara, aproape jumatate de oras face prezenta, fie ca e vorba de comercianti, de muzicieni stradali, de imblanzitori de serpi sau de acrobati. Odata intrat in Medina vei patrunde intr-un labirint fabulos si vei trai o experienta colorata, zgomotoasa si plina de savoare.
MOSCHEEA HASSAN II
Moscheea Hassan al II-lea este cel mai frumos punct de atractie al Casablancai, totodata un simbol national. E o moschee moderna, terminata in anul 1993, unde nu vei vedea lucruri facute pe jumatate. Detaliile decoratiunilor sunt impresionante, acestea acoperind fiecare centimetru din uriasa constructie ce se intinde pe nu mai putin de doua hectare. 10.000 de artizani au contribuit la finisarea decoratiunilor – piese de marmura sculptate, mozaicuri in culori vii, faianta traditionala – toate aduc un tribut estetic arhitecturii islamice care reda in acelasi timp un proaspat aer contemporan.
TANGIER
Tangier este cel mai ”european” dintre toate orasele Marocului, jucand un rol fascinant in istoria literara a secolului 20, motiv pentru care inca atrage o multime de vizitatori. Orasul a inspirat lucrari faimoase, precum ”The Sheltering Sky”, a lui Paul Bowles sau ”Naked Lunch”, a lui William Burroughs. Pe strazile lui inca a mai ramas cate ceva din atmosfera boema de altadata, cu cafenele romantice si baruri de tip lounge.
CHEFCHAOUEN
In frumoasa zona montana Rif, din nord-vestul tarii, gasesti un orasel, Chefchaouen, care arata ca un labirint de cladiri alb-albastre ce confera locului un aer de o fotogenie aparte. Nu sunt neaparat multe lucruri de vazut aici, insa o simpla plimbare pe stradutele din orasul vechi, asortata cu admirarea arhitecturii speciale, te va relaxa si-ti va incarca bateriile. De retinut ca orasul a fost fondat in 1471 de catre Moulay Ali Ben Moussa Ben Rached El Alami (nu trebuie sa retii numele!) si a servit ca fortareata maura pentru exilatii din Spania. De-a lungul secolelor, orasul a evoluat si a devenit prietenos inclusiv cu evreii si cu crestinii care se stabileau aici.
FES
Alaturi de Marrakesh, Fes este cealalta mare destinatie culturala a Marocului. Dar spre deosebire de fratele sau, orasul imperial din sud nu a fost conceput pentru a fi invadat de turisti. Fes el Bali (Orasul Vechi) e reprezentarea autentica a unui loc in care e aproape imposibil sa nu te pierzi. Si asta pentru ca la fiecare pas te vei opri sa faci fotografii, fie ca e vorba de vechile porti sau de tabacariile al caror miros devine uneori aproape insuportabil.