5 locuri pe care sa nu le ratezi in Rodos

5 locuri pe care sa nu le ratezi in Rodos

iulie 5, 2018

De departe cea mai mare si cea mai spectaculoasa dintre insulele aflate in grupul Dodecaneselor, Rodos e o destinatie populara care abunda nu doar in plaje de calitate ci si in vai impadurite si vestigii antice. Exista cate ceva in Rodos pentru pretentiile oricarui turist, de la viata de noapte la cararile culturale si spirituale. Incepand cu atmosfera senzationala din Orasul Vechi al capitalei si pana la peisajele din Lindos, orasul sudic cunoscut pentru plajele de exceptie. Pentru a-ti deschide apetitul de a vizita insula Rodos, iti sugeram doar cinci locuri pe care sa le ai in minte atunci cand mergi in locul marcat candva de una dintre cele 7 minuni ale lumii antice.

Rodos-Free-Spirit

Acropolisul din Lindos

Sa urci din satul Lindos pana la celebrul sau Acropole poate fi o sarcina dificila, dusa cu greu la bun sfarsit pe timp de vara, cand canicula e mare. O alternativa e sa platesti 5 euro si sa parcurgi drumul calare pe un magar pe care il inchiriezi de la poale. In tot cazul, drumul face toti banii (sau eforturile): odata ajuns sus vei descoperi cateva monumente antice, inclusiv templul Atenei Lindia. Ruinele dateaza din anul 342 i.H. dar ceea ce impresioneaza, probabil, cel mai mult, sunt panoramele asupra golfului Lindos (in nord), a orasului (in vest) si a golfului Sf Paul (in sud).Acropole-Lindos

Strada cavalerilor

In centrul vechi al orasului Rodos se afla Strada Cavalerilor, acolo unde pe vremuri erau localizate multe dintre hanurile in care locuiau cavalerii Ioaniti. Aceasta este, de fapt, una dintre cele mai complete strazi medievale din lume, cladirile care se intind de-a lungul ei unindu-si fatadele pentru o imagine care te transporta instant cu secole in urma. Pe timpul zilei, strada e intesta de turisti iar odata cu lasarea noptii capata o aura magica, o atmosfera ce aminteste de secolul 14.

Palace of Grand Master

Tsambika

Manastirea Panagia Tsambika se afla pe varful unui promontoriu stancos, de pe coasta de est a insulei, fiind accesibila prin intermediul unui drum ingust dar circulabil cu masina. Un drum pe care, candva, femeile il parcurgeau taras sau in patru labe, pentru a se ruga apoi, in dorinta de a avea copii, in special in timpul festivalului din 8 septembrie. Din parcare pana la manastire vei avea de urcat 298 trepte, drum care te va lasa fara suflare, la propriu si la figurat. In si din biserica ridicata in secolul 17 vei admira icoane si fragmente de fresce dar si o panorama fantastica. 326 m dedesubt se afla Golful Tsambika, cu una dintre cele mai fine plaje din Rodos si, totodata, prima plaja a insulei care ofera conditii de inot, incepand cu luna aprilie – asta datorita curentilor calzi care se formeaza aici primavara.

Panagia Tsambika

Valea fluturilor

Sus, pe dealurile aflate la sud de aeroportul din Rodos, se afla Petaloudes, nume care se traduce prin “fluturi”, o zona cunoscuta drept Valea Fluturilor – unul dintre cele mai frumoase locuri ale insulei. Petaloudes este, de fapt, casa sezoniera a moliilor-tigru Jersey, care sunt atrase aici de alunii americani, o specie de copaci care cresc in numar mare in aceasta vale. Vizitatorii se pot plimba printre acesti pomi, descoperind elestee si cascade, plus, desigur, frumoasele insecte care definesc locul. O plimbare de o ora te poarta catre capela Kalopetra, ridicata in secolul 18.

butterfly valey-rodos

Symi

Micuta insula Symi este, probabil, cea ma populara destinatie pentru o excursie de o zi din Rodos. Iti va lua o ora sa ajungi in portul Gialos din Symi, dupa care te vei bucura de o vizita extrem de frumoasa si interesanta, o plimbare printre sute de fatade in stil neoclasic si balcoane de fier forjat, combinate cu miile de jaluzele colorate apartinand caselor traditionale de aici. Mai sus de Gialos se afla Horio, un sat la care se ajunge urcand 357 de trepte abrupte, pe Kali Strata (“Drumul Bun”) si in care vei gasi un castel al cavalerilor teutoni, inca semet in mijlocul ruinelor vechii fortarete.

rodos

Urmărește-ne pe Facebook

Categorii

Articole Recente

Povesti din Mauritius: pasarea Dodo si cultura locala

Traditii culturale si obiceiuri in Bali

Destinatii de calatorie pentru luna aprilie

8 mituri si legende populare thailandeze

Koyo, fascinația Japoniei toamna

Cele mai cautate vacante



Oferte speciale