Ce sa vezi si ce sa faci in Praga intr-un city break

Ce sa vezi si ce sa faci in Praga intr-un city break

noiembrie 29, 2017

 

Praga este unul dintre clasicele orase pentru care sa optezi daca ai in minte sa pleci intr-un city break. Si e normal sa fie asa, deoarece capitala Cehiei e unul dintre cele mai frumoase metropole ale Europei Centrale, una incarcata de istorie si de… restaurante cu mancare buna la care se adauga, desigur, berea. Palate, castele, turnuri, biserici, poduri, case vechi – o mie de argumente pentru ca aparatul foto sa nu ramana somer iar tu sa te bucuri de splendoarea acestui oras minunat. Hai sa vedem ce nu ar trebui sa ratezi intr-un city break in Praga:

Exploreaza pietele istorice

Centrul istoric al Pragai este inclus in Patrimoniul UNESCO iar Piata Veche, cu casele ei in stil gotic, e explicatia perfecta pentru acest lucru. Botezata dupa sfantul care patroneaza  Boemia, Piata Wenceslas e un loc istoric al Capitalei si totodata al Cehiei, aici avand loc de-a lungul vremii multe meetinguri si demonstratii care au marcat cursul vietii cehilor.

Traverseaza Vltava pe un pod de legenda

Sunt multe poduri care traverseaza Vltava (18 mai exact), fluviu ce trece prin Praga – cel mai mare din Cehia. Dar nu se poate spune ca ai vizitat acest oras daca nu-l traversezi pe cel mai important dintre ele: Podul Charles, care are propriul sau muzeu si pe care poti admira o multime de statui, fiecare cu insemnatatea ei. Este cel mai mare si cel mai vechi pod din Praga, constructia lui incepand in anul 1357, sub comanda regelui Charles al IV-lea, si fiind terminat in secolul 15. Numele sau dateaza insa abia din 1841, pana atunci fiind cunoscut drept Podul de Piatra sau Podul Praga.

city-break-praga-free-spirit

Verifica-ti ceasul cu una dintre cele mai vechi creatii orologice din lume

In Praga se afla cel mai vechi ceas astronomic din lume. Instalat in anul 1420 de catre Maestrul Hanus, a devenit complet functional in 1566. Sute de turisti se aduna zilnic in fata Primariei din Centrul Vechi, pentru a vedea spectacolul oferit de acest ceas care in Evul Mediu era considerat una dintre minunile lumii si care vreme de 600 de ani a ramas una dintre principalele atractii ale orasului.

Viziteaza cel mai mare castel din lume

Castelul din Praga este cel mai mare castel din lume, intinzandu-se pe o suprafata de 70.000 mp care include gradini si vii, biserici, alei, resedinte regale. Castelul a fost construit si reconstruit de multe ori de-a lungul timpului, forma actuala avand-o din anul 1929. Initial, castelul a fost o fortareata ridicata in anul 970 iar in prezent este resedinta Presedintelui tarii. Catedrala Sf.Vitus, Bazilica Sf. Gheorghe, Turnul Pudrei, Vechiul Palat Regal, Gradina Regala – iata doar cateva dintre obiectivele pe care nu trebuie sa le ratezi in incinta castelului, dupa cum nu trebuie sa omiti minunatele privelisti pe care ti le ofera asupra ”orasului celor o mie de turle”.

Plimba-te prin Cartierul Evreiesc

Initial, Cartierul Evreiesc era localizat in Districtul Castelului dar incepand cu secolul 13 el s-a intins in zona Josefov, vreme de secole fiind privit drept o mahala. Transformarea lui intr-unul dintre cele mai importante si interesante cartiere ale Pragai a avut loc la finalul secolului 19, cand multe zone au fost demolate pentru a face loc cladirilor de apartamente in stil Art Nouveau. Astazi, Josefov e un loc minunat, care marcheaza insemnatatea turistica si istorica a Pragai si care include Muzeul Evreiesc, cu sinagogile Maisel, Spaniolă, Pinkas, Klaus, cu Vechiul Cimitir Evreiesc si Sala de Ceremonii.

Admira Zidul Lennon

Este una dintre cele mai bizare atractii din Europa de Est, atata vreme cat nu e de o frumusete rapitoare dar are o insemnatate aparte. Zidul Lennon exista in Praga inca din anii 80, ca un tribut adus lui John Lennon, unul dintre cei patru beatlesi, vazut ca simbol al pacii. Imediat dupa asasinarea lui Lennon, fanii s-au adunat in fata acestui zid pentru a-l omagia pe artist, pictandu-l si umplandu-l de slogane. In ciuda eforturilor politiei locale de a sterge graffitti-urile, zidul a continuat sa fie un simbol al sperantei si pacii, totodata un protest subtil impotriva comunismului. Traditia continua si astazi si, dincolo de omagiile aduse lui Lennon, turistii sunt deseori vazuti scriind diverse mesaje pe acest zid.

”Danseaza” cu casa lui Fred si Ginger

”Casa Dansatoare” este una dintre cele mai moderne creatii arhitectonice din Praga, fiind construita intre 1992 si 1996 dupa designul celebrului arhitect Frank Gehry. Ea consta din doua turnuri alaturate, care amintesc, prin pozitia lor, de doi dansatori aflati in focul pasiunii pentru aceasta arta. Deoarece unul dintre turnuri are forma unei femei cu fusta, casa a fost multa vreme cunoscuta sub numele de Fred si Ginger, aluzie la celebrul cuplu de actori dansatori Fred Astaire si Ginger Rogers. Cladirea e ocupata de birouri, dar la ultimul nivel se afla un restaurant de unde ai privelisti frumoase asupra orasului.

Urca-te pe acoperisul Pragai

Avand candva un look de poveste, cetatea Vyšehrad (în traducere, ”castelul de sus”) strajuieste deasupra fluviului Vltava inca din secolul 10. Cetatea a fost de-a lungul timpului subiectul a numeroase mituri si legende dar a servit si ca resedinta oficiala a lui Vratislav al II-lea, facand, de asemenea, parte din Drumul Regal pe care il parcurgeau regii care urmau sa fie incoronati. In prezent, Vyšehrad este în ruine, însă locul continuă să fie unul splendid, pretabil pentru o plimbare sau pentru un picnic, avand Praga la picioare.

Fa o degustare de bere

Asa cum stim, berea Pilsner a fost inventata in apropiere de Praga. In timp, cehii au devenit cei mai mari berari ai Europei iar in prezent in oras exista nu mai putin de 20 de fabrici de bere, calitatea produsului final fiind excelenta, fara sa vina la pachet cu preturi astronomice. Pentru a nu te chinui sa cauti un loc in care sa ai parte de bere buna, incearca Zly Casy (in traducere, Vremuri Rele), care se lauda ca ofera cea mai buna bere din Cehia. Ca bonus, viziteaza si Muzeul Berii Pragheze, care este mai degraba un pub.

Savureaza gastronomia pragheza

Si daca tot e sa mananci din minunatele preparate pragheze, fa-o cu stil. Restaurantul plutitor Marina Grosseto Ristorante iti va oferi privelisti frumoase in timp ce navigheaza pe Vltava. Iar Café Slavia, aflat in centrul orasului, are un foarte bun meniu cehesc si international, oferind peisaje catre Teatrul National, Podul Charles si Castelul Praga.

 

Oferte City Break in Europa cu Free Spirit

Urmărește-ne pe Facebook

Categorii

Articole Recente

Povesti din Mauritius: pasarea Dodo si cultura locala

Traditii culturale si obiceiuri in Bali

Destinatii de calatorie pentru luna aprilie

8 mituri si legende populare thailandeze

Koyo, fascinația Japoniei toamna

Cele mai cautate vacante



Oferte speciale