Cum sa-ti petreci timpul in Londra

Cum sa-ti petreci timpul in Londra

Londra e un loc magic iar o buna parte din sarmul capitalei britanice vine din capacitatea acestui oras de a oferi multe lucruri noi de vazut si facut. De la muzee la cladiri istorice, de la un numar infinit de restaurante si magazine la alte atractii care mai de care mai interesante. Daca vizitezi Londra pentru prima oara sau chiar daca ai mai fost de cateva ori inainte, vei gasi cu siguranta mijloace variate pentru a-ti petrece o saptamana aici. In ce fel? Iti oferim doar cateva sugestii:

Admira si fotografiaza Londra de la inaltime

Orasul are multe locuri – naturale sau artificiale – de unde ii poti admira frumoasele privelisti si superbele-i cladiri. Unul dintre acestea este Catedrala St. Paul, al carei dom pune la dispozitia celor ce-l viziteaza o panorama de 360 grade. Mai jos, in Southwark, The Shard, una dintre cladirile-simbol ale Londrei moderne, terminata in anul 2012 si proiectata de arhitectul Renzo Piano ca fiind cel mai inalt zgarie-nori din Uniunea Europeana (cu cei 310 metri ai sai) ofera privelisti de vis. Nu e deloc rau nici sa te indrepti nici catre Camden si sa urci pe Dealul Parlamentului (Parliament Hill). La 98 de metri nu vei fi in cel mai inalt loc din Capitala dar cu siguanta vei vedea una dintre cele mai frumoase privelisti. Spatiul de aici este ideal, de altfel, pentru un picnic cu prietenii. Daca-ti plac cocktailurile, mergi in SkyGarden, din Bank, unde vei avea o alta perspectiva fabuloasa de la o inaltime de 155 m. Si daca e vorba de inaltimi, nu se poate sa nu mentionam celebra roata Millenium Wheel – cea mai mare din Europa – loc de referinta pentru londonezi.

The Shard-free-sirit

Relaxeaza-te in Gradinile Regale

Hyde Park e unul dintre cele mai iubite parcuri regale: aici poti face o plimbare in jurul lacului sau pe sub arborii seculari, eventual poti inchiria o bicicleta pentru a merge pe potecile special amenajate sau pentru a descoperi fantana ridicata in memoria Printesei Diana. In Regent Park si in Kensington Gardens, ambele aflate in centrul Londrei, te vei relaxa la fel de bine dar nu uita sa te intrepti si catre partea de vest a orasului, acolo unde poti trai o adevarata experienta zen urbana in Holland’s Park, care cuprinde Gradinile Kyoto, loc perfect pentru cei care-si doresc cateva momente de meditatie in mijlocul haosului. De asemenea, in East End, Victoria Park te va primi cu alei numai bune pentru plimbat sau alergat, in apropiere aflandu-se canalul Regent dar si Hackney Wick, un monument ridicat in memoria victimelor din al Doilea Razboi Mondial.

Hyde- Park-Free-Spirit

Descopera arta stradala londoneza

Daca iubesti arta stradala, Shoreditch ar trebui sa fie prima oprire, fiindca aici gasesti graffiti-uri si desene murale de tot felul. Londra e celebra pentru acest gen de arta si vei avea ocazia sa admiri lucrarile multor artisti contemporani urbani, uneori chiar si in cele mai neasteptate cotloane. O scotocire cu sarg e posibil sa te aduca in fata unui desen realizat chiar de catre celebrul Banksy. In East End intalnesti la tot pasul desene si picturi. In Hoxton vei descoperi piese unice realizate de Stik, celebru pentru personajele lui formate din bete. In Brick Lane, artistul Phlegm a umplut un zid negru cu desenele lui suprarealiste inspirate din viata urbana. Mai la sud, in Brixton, vei vedea cat de fascinanta e simplitatea si cum se transforma ea in sursa de inspiratie pentru artisti. Printre altele, aici vei gasi si un omagiu adus, pe un perete, celebrului cantaret David Bowie, loc de pelerinaj pentru fanii Ducelui Alb.

Exploreaza-ti simturile prin piete

Trezeste-te devreme pentru a vizita celebra piata Brick Lane (deschisa sambata si duminica), acolo unde vei gasi o mare varietate de mancaruri si de comori vintage. Mergi apoi catre nordul orasului si vei da peste o explozie de culoare, in piata de flori Columbia – aici florile si plantele sunt aliniate de-a lungul drumului si nu vei rezista sa te opresti si sa mirosi trandafirii. Daca ti se face foame, indreapta-te catre piata Old Spitalfields sau catre Borough – aici sunt cateva excelente restaurante de mancare stradala si nu numai. Portobello Road Market e cunoscuta pentru piesele de antichitate unice, devenind in timp una dintre atractiile Londrei de vest. Dupa Portobello e musai sa te opresti in Notting Hill Farmer’s Market, nu doar pentru a-ti aminti de celebrul film cu Julia Roberts si Hugh Grant, dar mai ales pentru a gusta din produsele agricole de cea mai buna calitate prezente aici. Desi saracia si violenta caracterizau pe vremuri zona Brixton, acum in Market Row si Brixton Village exista semne clare de revenire la normal – “satul” e un spatiu acoperit in care gasesti preparate din gastronomia internationala, in special din cea africana si caraibiana.

Brick Lane -Free-Spirit

Oferte City Break in Europa cu Free Spirit.

 

Urmărește-ne pe Facebook

Categorii

Articole Recente

Povesti din Mauritius: pasarea Dodo si cultura locala

Traditii culturale si obiceiuri in Bali

Destinatii de calatorie pentru luna aprilie

8 mituri si legende populare thailandeze

Koyo, fascinația Japoniei toamna

Cele mai cautate vacante



Oferte speciale